Comitetul ştiinţific şi Comitetul de organizare vă invită la cea de-a V-a Conferinţă Artă şi Educaţie a Academiei de Muzică Gheorghe Dima ce se va desfăşura în perioada 3-5 aprilie 2013 la Cluj-Napoca.

Tema generală a acestei conferinţe este: Competenţe pentru cariera didactică.

Ca în fiecare an, şi în anul 2013 organizatorii doresc să aducă în prim-plan cele mai noi informaţii din cercetarea fundamentală şi din practica la clasă. Anul acesta vor exista subiecte de mare actualitate, dezbătute în sesiuni interactive şi în workshop-uri.

De asemenea, nu vor lipsi nici programele educaţionale, care vor acoperi teme cu conţinut practic, mai cu seamă în sprijinul generaţiei tinere.